Alba: Social-democraţii sugerează o posibilă tentativă de fraudă, prin intermediul urnei mobile, într-o comună din Apuseni

Reprezentanţii Partidului Social Democrat (PSD) în Biroul Electoral al unei secţii de votare din comuna Ciuruleasa susţin că echipa desemnată să se deplaseze duminică, la alegerile locale parţiale, cu urna mobilă la solicitarea unui număr de 20 de alegători ar fi avut asupra sa un număr mult mai mare de buletine de vot, respectiv 90, ceea ce, în opinia acestora, "naşte suspiciunea rezonabilă de tentativă de fraudă".

Cele două membre PSD în Biroul Electoral al secţiei de votare nr. 236 au depus o întâmpinare scrisă către preşedintele secţiei prin care solicită sancţionarea operaţiunii de votare şi dispunerea măsurilor legale care se impun.

Concret, se susţine că echipa de membri desemnată să se deplaseze cu urna de vot specială la solicitarea unui număr de 20 de alegători care nu se pot deplasa la sediul secţiei ar fi luat asupra sa 90 de buletine de vot, adică cu 70 de buletine de vot în plus.

"Persoanele desemnate să însoţească urna mobilă sunt un membru PNL şi un membru USR, reprezentanta USR luând buletine de vot. Este un număr mult mai mare în raport cu numărul solicitanţilor de urnă mobilă, ceea ce naşte suspiciunea rezonabilă de tentativă de fraudă (…). Preşedintele biroului a împărţit buletine de vot membrilor biroului şi nu a înmânat el personal (…) buletinele de vor alegătorilor, astfel împărţindu-le, reprezentanta USR luând 70 de buletine de vot în plus în momentul deplasării cu urna mobilă, în condiţiile în care avea acces la acestea", se arată în întâmpinarea menţionată.

Social-democratele au solicitat dispunerea "măsurilor legale care se impun, astfel încât procesul electoral să se desfăşoare în mod legal".

La secţia de votare nr. nr. 236 au votat duminică prin intermediul urnei mobile 20 de alegători. Până la ora 16.30 au votat pe listele permanente 285 de persoane, iar pe cele suplimentare 28.

În comuna Ciuruleasa sunt două secţii de votare, la care sunt aşteptaţi să voteze 931 alegători din cele 9 sate componente.

Fostul primar, social-democratul Radu Marcel Tuhuţ, a fost ales deputat. Pentru funcţia de primar şi-au depus candidatura patru persoane, respectiv din partea Partidului Social Democrat, Ioan Marius Cioară, din partea Partidului Naţional Liberal, Cristian Oniciu, din partea Uniunii Salvaţi România, Beniamin Bexa, respectiv din partea Partidului Mişcarea Populară, Dan Florian Simina. AGERPRES/(AS – autor: Marinela Brumar, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lãzãroiu)

 

Citeşte şi:

 

Alegeri locale parţiale în 36 de localităţi; s-au deschis secţiile de votare

Sursa: Agerpres