Bologa: Încă avem 95 de dosare în legătură cu infracţiunile din pandemie; achiziţii de materiale cu sume exorbitante

Procurorul-şef al DNA, Crin Bologa, a afirmat luni că încă mai sunt înregistrate 95 de dosare în legătură cu infracţiunile săvârşite în pandemie, cum ar fi achiziţii neconforme, ''cu sume exorbitante'', de aparaturi medicale, măşti şi izolete.

"În prezent, avem în derulare comisii rogatorii internaţionale aproape pe toate continentele în încercarea de a găsi bani şi bunuri obţinute de persoane cercetate de noi pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie atât în ţările UE, dar şi în ţări din Africa, din Asia. Şi aici, sigur, şi în legătură cu dosare pe care le avem în lucru în legătură cu infracţiunile săvârşite în pandemie. Încă mai avem înregistrate 95 de astfel de dosare. S-au adus diferite aparaturi medicale, măşti, izolete din ţări precum Turcia, China şi din alte state ale lumii. Or, noi avem comisii rogatorii şi în aceste state, dar şi în alte state ale lumii, în care vrem să vedem ce resorturi au stat la baza unor achiziţii de materiale neconforme cu sume exorbitante şi cu încălcarea procedurilor", a declarat Crin Bologa în cadrul unei dezbateri organizate de Asociaţia Expert Forum, cu tema "Disimularea produsului infracţiunii – o provocare în recuperarea prejudiciilor cauzate de infracţiuni". AGERPRES/(A – autor: Mihai Stoica, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)

 

Citeşte şi:

 

* Crin Bologa: Unele dintre persoanele investigate dispun de sume mai mari decât bugetul DNA 

Sursa: Agerpres