Constanţa: Amenzi de 30.000 lei pentru două cluburi din Mamaia, pentru nerespectarea măsurilor de prevenţie

Două cluburi din staţiunea turistică Mamaia au fost sancţionate, duminică noaptea, cu amenzi de 30.000 de lei, pentru nerespectarea normelor de protecţie împotriva infectării cu virusul COVID-19, informează un comunicat de presă transmis, luni, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.

Potrivit sursei citate, peste 200 de poliţişti, jandarmi şi reprezentanţi ai altor instituţii de control au acţionat, duminică seara, pentru verificarea respectării măsurilor de protecţie sanitară în vederea prevenirii şi limitării infectării cu SARS-CoV-2, în principalele zone aglomerate de pe litoralul românesc.

"Cu ocazia controalelor au fost verificate 95 de societăţi comerciale şi au fost aplicate 117 sancţiuni contravenţionale, de peste 57.000 de lei, dintre care 14 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, 11 pentru activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, 28 pentru încălcarea normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi 54 la O.U.G. 195/2002", se arată în comunicatul de presă.

Conform IPJ, în staţiunea Mamaia, poliţiştii au identificat doua cluburi de noapte unde nu fuseseră luate măsurile necesare pentru respectarea normelor de protecţie sanitară şi nu erau aplicate normele de distanţare fizică, în mod eficient, pentru evitarea interacţiunii fizice cu şi între clienţi, cazuri pentru care au fost aplicate trei amenzi, în valoare totală de 30.000 de lei. AGERPRES/(AS – autor: Dan Mihăescu, editor: Oana Popescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Sursa: Agerpres