Neamţ: Cinci medici ortopezi şi 18 pacienţi au fost trimişi în judecată de procurori pentru luare şi dare de mită

Patru medici ortopezi din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ şi medicul ortoped al Policlinicii unităţii au fost trimişi în judecată de procurori pentru luare de mită, conform dosarului înregistrat la Tribunalul Neamţ.

În acelaşi dosar au fost trimişi în judecată şi 18 pacienţi care ar fi dat mită respectivilor medici.

Dosarul penal a fost înregistrat în luna martie, atunci când procurorii au descins în secţia de ortopedie a spitalului, dar şi la Policlinică, în urma acţiunii fiind conduşi la audieri 5 medici.

Iniţial, patru medici au fost arestaţi preventiv şi unul plasat în control judiciar, ulterior doar unul dintre aceştia rămânând în arest preventiv. Acesta din urmă a fost condamnat în 2015 la o pedeapsă de doi ani şi două luni de închisoare cu suspendare pentru luare de mită şi i s-a interzis exercitarea profesiei timp de un an. După expirarea perioadei de suspendare, medicul s-a reangajat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ, tot la secţia de Ortopedie.

Cei 5 medici sunt acuzaţi că ar fi condiţionat actul medical de primirea unor sume de bani.

În urma percheziţiilor au fost identificate şi ridicate înscrisuri relevante pentru cauză, precum şi importante sume de bani.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Neamţ. AGERPRES / (AS – autor: Gabriel Apetrii, editor: Irina Poenaru, editor online: Adrian Dădârlat)

 

Sursa foto: Spitalul Judetean de Urgenta Piatra Neamt / Facebook

Sursa: Agerpres