Premieră la ICCJ: Dosare având ca obiect dezlegarea unor chesiuni de drept, soluţionate prin videoconferinţă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a reuşit în premieră, luni, să soluţioneze prin videoconferinţă dosarele care au ca obiect dezlegarea unor chestiuni de drept şi recursurile în interesul legii, la acest sistem participând 67 de judecători, fiecare din biroul propriu.

Potrivit unui comunicat semnat de preşedintele ICCJ, Corina Corbu, în contextul măsurilor de combatere a pandemiei de COVID-19, şedinţele de luni ale completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii şi completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-au desfăşurat în condiţii de videoconferinţă, din locaţii aflate în ambele sedii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Sistemul a fost implementat de către specialiştii IT din cadrul Instanţei supreme şi a funcţionat fără a se întâmpina probleme tehnice.

Această modalitate a luat în considerare numărul mare de judecători care intră în compunerea completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii şi completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, la care se adaugă magistratul-asistent şi reprezentantul Ministerului Public.

Pe rolul ICCJ s-au aflat pe rol mai multe dosare, la soluţionarea cărora au participat, după caz, preşedintele Instanţei supreme, Corina Corbu, preşedinţii de secţie şi 67 de judecători, membri ai diferitelor completuri de judecată, la care se adaugă magistraţii-asistenţi şi reprezentantul Ministerului Public.

Totodată, pentru soluţionarea cauzelor, şi-au adus aportul grefieri şi specialişti IT, care au asigurat realizarea operaţiunilor tehnice şi au adus la îndeplinire măsurile adiacente de pregătire şi ulterioare desfăşurării şedinţelor propriu-zise.

Soluţiile pronunţate în aceste dosare au fost publicate pe pagina de internet a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

"Unificarea practicii judiciare rămâne un element cheie pentru asigurarea calităţii actului de justiţie, asigurând nu numai rezolvarea uniformă a litigiilor pendinte, dar şi prevenirea stărilor litigioase din societate, prin punerea la dispoziţia cetăţenilor a unui mod de interpretare a legii clar şi previzibil. Atingerea acestui obiectiv este cu atât mai importantă în condiţiile restrângerii activităţii judiciare şi a dificultăţilor generate în domeniul socio-economic de răspândirea COVID-19", a declarat Corina Corbu. AGERPRES/(AS – autor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)

Sursa: Agerpres