Vâlcea: 16 persoane, aduse la audieri pentru trafic de droguri; poliţiştii au descoperit la domiciliile acestora 5 plantaţii de cannabis

Un număr de 16 persoane bănuite de trafic de droguri de risc au fost aduse la audieri, marţi, în urma unor percheziţii domiciliare realizate de poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate, sub coordonarea unui procuror D.I.I.C.O.T, au informat reprezentanţii IPJ Vâlcea.

Potrivit sursei citate, percheziţiile au avut loc în 16 locaţii din Vâlcea, la persoane ce sunt suspectate că ar face parte dintr-un grup organizat care ar înfiinţat mai multe plantaţii de cannabis în judeţul, drogurile obţinute fiind vândute tot în Vâlcea.

"În fapt, un bărbat de 41 de ani, din Buzău, ar fi constituit un grup infracţional organizat, la care ar fi aderat mai multe persoane. Astfel, ar fi pus bazele mai multor culturi de cannabis, iar drogurile obţinute ar fi fost comercializate pe raza judeţului Vâlcea. În urma percheziţiilor, au fost descoperite cinci plantaţii de cannabis, constituite cu peste 668 de plante în diferite stadii de dezvoltare. De asemenea, au fost descoperite şi ridicate 1,5 kg de cannabis, 23 de comprimate ce par a fi ecstasy, 0,5 grame praf alb, 2 ţigarete confecţionate artizanal, 7 grindere, recipiente cu urme de fragmente vegetale, 400 de euro şi 4.480 de lei", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Cătălin Udrea.

Reprezentantul Poliţiei Vâlcea a menţionat că au fost ridicate şi 39 de telefoane mobile, 18 cartele SIM, cinci laptop-uri, 3 stick-uri de memorie, 2 carduri SD, 4 chei auto, 4 ceasuri, precum şi documente şi alte înscrisuri ce vor fi folosite în cercetarea deschisă în acest caz.

Percheziţiile au avut loc cu suportul Direcţiei Operaţiuni Speciale şi al Biroului Tehnic şi Criminalistic din cadrul D.I.I.C.O.T., la acţiune participând şi jandarmii vâlceni. AGERPRES / (AS – autor: Ramona Dincă, editor: Marius Frăţilă, editor online: Irina Giurgiu)

Sursa: Agerpres