Administraţia Prezidenţială: Cererea de revocare din funcţie a lui Alexandru Nazare a ajuns la Cotroceni

Administraţia Prezidenţială a confirmat joi, pentru AGERPRES, că cererea de revocare a lui Alexandru Nazare din funcţia de ministru al Finanţelor a ajuns la Cotroceni.

Premierul Florin Cîţu a anunţat, joi, că a transmis preşedintelui Klaus Iohannis cererea de revocare a lui Alexandru Nazare.

"După o discuţie cu membrii coaliţiei marţi seara, în care i-am anunţat că am cerut demisia ministrului Finanţelor Publice, acesta a informat că nu doreşte să-şi dea demisia şi preferă să fie revocat. Astăzi, după încă o discuţie cu membrii coaliţiei la prima oră, am transmis preşedintelui Klaus Iohannis cererea de revocare a domnului Alexandru Nazare din funcţia de ministru al Finanţelor", a declarat Cîţu, după şedinţa de Guvern.

Prim-ministrul a precizat că a transmis şi propunerea ca el să deţină interimar portofoliul Finanţelor. AGERPRES/(AS – autor: Florentina Peia, editor: Mirela Bărbulescu, editor online: Ada Vîlceanu) 

 

Citiţi şi: 

 

Cîţu: Nazare – revocat din funcţia de ministru de Finanţe  

 

Cîţu: La Finanţe – proiecte întârziate; niciun lider al coaliţiei nu s-a opus revocării lui Nazare  

 

Sursa: Agerpres

Publicat în Fără categorie