Barna: Alegerile locale în două tururi, un subiect blocat la nivelul coaliţiei; sper să iniţiem în toamnă legislaţia

Vicepremierul Dan Barna, copreşedinte USR PLUS, a declarat luni, la finalul şedinţei Biroului Naţional al formaţiunii, că în multe localităţi în care s-au desfăşurat alegeri locale parţiale reprezentanţii formaţiunii s-au situat pe poziţia a doua şi a pus acest lucru pe seama faptului că scrutinul se desfăşoară într-un singur tur.

"E aceeaşi problemă pe care am avut-o şi la alegerile locale generale. Faptul că nu există acest lucru de bun simţ, democratic, alegerea primarilor în două tururi, are ca efect rezultatul pe care l-am obţinut ieri, respectiv în foarte multe dintre locurile unde au fost alegeri am fost pe poziţia a doua. Dacă am fi avut, aşa cum e firesc şi democratic, alegeri în două tururi, lucrurile ar fi stat cu siguranţă altfel. Şi de acea e un demers pe care o să continuăm să îl susţinem şi sper ca această coaliţie să îşi respecte angajamentul din programul de guvernare şi din campania electorală, pe care şi noi şi PNL l-am avut, ca România să aibă ocazia să îşi aleagă următorii primari prin alegeri în două tururi", a arătat Barna, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că în şedinţa de miercuri a Biroului Naţional vor fi analizate rezultatele alegerilor locale parţiale. În ce priveşte modificările legislative în vederea alegerii primarilor în două tururi, Barna şi-a exprimat speranţa că acestea vor fi iniţiate în toamnă.

"Este un subiect care este blocat la nivelul coaliţiei. Sper ca după această toamnă electorală, să spun aşa, din interiorul celor două partide mai mari din coaliţie să putem iniţia această legislaţie şi să obţinem şi voturile necesare", a spus liderul USR PLUS. AGERPRES/(A – autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Sursa: Agerpres

Publicat în Fără categorie