Carmen Dan, elevilor care au depus jurământul: Responsabilitate şi libertate – cuvinte care vă definesc activitatea

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, le-a transmis vineri celor peste 2.800 de elevi ai instituţiilor de învăţământ aparţinând MAI care au depus jurământul militar că activitatea lor trebuie să fie definită de responsabilitate şi libertate.

"La o sută de ani de la Marea Unire, România are nevoie, mai mult ca oricând, de oameni dedicaţi şi dispuşi să o apere chiar cu preţul vieţii. Încă sunteţi copii, dar veţi deveni bărbaţii şi femeile în care noi toţi ne vom pune baza peste un an. Cei care veţi aplica legea şi ne veţi proteja pe toţi. Şi nu uitaţi, acest echilibru poartă numele de Lege!", a scris Carmen Dan, pe Facebook.

Ea le-a mai transmis viitorilor angajaţi ai MAI să se pregătească, să gândească liber, să facă apel la istorie şi să-şi construiască un caracter puternic, pentru a nu-şi pierde niciodată reperele.

"Tuturor vă doresc sărbători fericite şi un an nou marcat de împliniri pe toate planurile! Dragi elevi, cu ocazia depunerii Jurământului Militar, vă felicit şi vă urez mult succes în continuare", a mai transmis Carmen Dan. AGERPRES/(AS – autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei)

Sursa: Agerpres

Publicat în Fără categorie