Cîţu felicită pompierii români care au acţionat în Grecia: Şi-au făcut treaba excelent

Premierul Florin Cîţu i-a felicitat, luni dimineaţa, pe pompierii români care au acţionat pentru stingerea incendiilor de vegetaţie din Grecia, afirmând că aceştia "şi-au făcut treaba excelent".

"O nouă misiune încheiată cu bine în Grecia. Pompierii noştri şi-au făcut încă o dată treaba excelent. Felicitări pentru tot efortul şi curajul lor! Mândri de voi!", a declarat Cîţu, potrivit unui text postat pe pagina de Facebook a Guvernului.

România a trimis în Grecia 142 de pompieri, opt autospeciale de stingere incendii de pădure, trei cisterne, un centru de comandă, precum şi alte echipamente şi mijloace de sprijin logistic.

Este cea de-a doua echipă din România care intervine pentru lichidarea incendiilor de vegetaţie din Grecia, după ce, timp de 10 zile, în prima jumătate a lunii august, alţi peste 100 de pompieri români cu 23 de autospeciale au intervenit în ţara mediteraneană. AGERPRES/(AS – autor: Cătălin Alexandru, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)

 

Citeşte şi:

 

* VIDEO Cei 142 de pompieri români care au ajutat la stingerea incendiilor din Grecia – înaintaţi în grad

Sursa: Agerpres

Publicat în Fără categorie