CNSU a aprobat alocarea de bunuri de strictă necesitate pentru localităţile din judeţul Alba afectate de inundaţii

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat, luni, scoaterea de la rezervele de stat a unor bunuri de strictă necesitate şi alocarea acestora unităţilor administrativ-teritoriale Ocoliş, Câmpeni, Sohodol şi Roşia Montana din judeţul Alba, puternic afectate, săptămâna trecută, de inundaţii.

Astfel, în anexa la Hotărârea nr. 47 a CNSU este prevăzută lista cu necesarul de bunuri de strictă necesitate pentru judeţul Alba:

– 35.000 litri de motorină
– 8 construcţii modulare complete
– 260 paturi cu cazarmament
– 520 paturi
– 8.500 litri apă
– 2.600 conserve carne
– 3.900 conserve pate

Hotărârea a fost adoptată în contextul inundaţiilor din perioada 15-16 iulie din localităţile Ocoliş, Câmpeni, Sohodol şi Roşia Montană. AGERPRES/(AS – autor: Daniel Florea, editor: Mirela Bărbulescu, editor online: Gabriela Badea) 

 

 

* Sursa foto: Ovidiu COSTEA / Facebook.com 

Sursa: Agerpres

Publicat în Fără categorie