Deca: Preşedintele Iohannis solicită reexaminarea legii privind reducerea numărului de ore în învăţământ

Preşedintele Klaus Iohannis solicită Parlamentului reexaminarea actului normativ care modifică Legea educaţiei în sensul reducerii numărului de ore, a anunţat, joi, Ligia Deca, consilier de stat în cadrul Departamentului Educaţie şi Cercetare al Administraţiei Prezidenţiale.

"Preşedintele României va trimite pentru reexaminare Parlamentului Legea pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale 1/2011. Motivul reexaminării îl reprezintă măsurile introduse la articolul 1, punctul 4, prin care se realizează reducerea 'din pix' a numărului de ore din ciclul primar, gimnazial şi liceal începând cu următorul an şcolar. Astfel, potrivit acestor noi reglementări, numărul de ore alocat disciplinelor din planurile cadru de învăţământ este în medie de 20 de ore pe săptămână la învăţământul primar, 25 la învăţământul gimnazial şi 30 de ore pe săptămână la învăţământul liceal. Această modificare abruptă a Legii educaţiei naţionale, fără nicio analiză de impact, riscă să producă efecte negative în cascadă pentru comunitatea şcolară, fapt semnalat inclusiv de organizaţii reprezentative la nivel naţional ale elevilor, dascălilor şi părinţilor. Demersul denotă lipsa unei strategii şi a unei viziuni pe termen mediu şi lung în acest sector esenţial pentru viitorul României", a afirmat Deca într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Cotroceni. AGERPRES/(A – autor: Florentina Peia, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)

Sursa: Agerpres

Publicat în Fără categorie