Dosarul lui Dragnea, repartizat la un complet format din cinci judecătoare; 19 decembrie – următorul termen al procesului

Dosarul DGASPC Teleorman, în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat în primă instanţă la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare, a fost repartizat joi la completul 2 penal de la Instanţa supremă.

Acest complet este format din cinci judecătoare: Simona Daniela Encean, Tatiana Lucia Rog, Alexandra Iuliana Rus, Luciana Mera şi Rodica Aida Popa.

Următorul termen al procesului lui Dragnea a fost stabilit pentru 19 decembrie.

Tot la acest complet a fost repartizat şi dosarul în care fosta şefă a DIICOT Alina Bica a depus o contestaţie în anulare la condamnarea definitivă.

La completul 1 penal – format din judecătorii Simona Cristina Neniţă, Iulian Dragomir, Constantin Epure, Marius Foitoş, Ionuţ Matei – au fost repartizate dosarele în care sunt judecaţi Victor Ponta şi Viorel Hrebenciuc.

De asemenea, la completul 3 penal – format din judecătorii Francisca Vasile, Silvia Cerbu, Ioana Bogdan, Anca Mădălina Alexandrescu, Ana Iancu – au fost repartizate dosarele în care sunt judecaţi Toni Greblă, Călin Popescu-Tăriceanu, Elena Udrea (contestaţie în anulare).

Toate aceste dosare au primit termen pe data de 19 decembrie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a desemnat joi, prin tragere la sorţi, componenţa noilor completuri de cinci judecători, valabile pentru anul 2018.

În luna ianuarie, urmează să fie efectuată o nouă tragere la sorţi a completurilor de cinci judecători. AGERPRES/(AS – autor: Eusebi Manolache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)

Sursa: Agerpres

Publicat în Fără categorie