Galaţi: Filiala PNL a votat susţinerea moţiunii ”România liberală” a lui Florin Cîţu

Colegiul Director Judeţean al Filialei PNL Galaţi a decis, cu majoritate de voturi, susţinerea moţiunii "România liberală" cu care premierul Florin Cîţu candidează pentru preşedinţia partidului la Congresul din 25 septembrie, se arată într-un comunicat transmis, marţi, de Biroul de presă al Filialei.

Potrivit sursei citate, moţiunea "România liberală" a întrunit 70 de voturi din partea membrilor Colegiului Director Judeţean al PNL Galaţi, dintr-un total de 78 de voturi.

Moţiunea candidatului Ludovic Orban, "PNL – Forţa Dreptei", a fost votată de 6 membri ai Colegiului, în vreme ce doi membri ai Colegiului au votat ambele moţiuni.

"Astfel, în urma acestei decizii, conducerea PNL Galaţi a decis susţinerea lui Florin Cîţu pentru funcţia de preşedinte al PNL la Congresul din 25 septembrie", se spune în comunicat.

Preşedintele PNL Galaţi, deputatul George Stângă, a transmis membrilor PNL Galaţi un mesaj de unitate, afirmând că îşi doreşte ca PNL să funcţioneze pe mai departe în echipă, alături de Florin Cîţu.

"Solidaritatea şi colaborarea trebuie să fie principiile după care PNL se ghidează! Aceste principii vor trebui să fie la baza funcţionării PNL şi după Congresul partidului. Cu toţii suntem o singură echipă, echipa PNL! La Congresul din 25 septembrie trebuie să câştige PNL, dar asta depinde de fiecare dintre noi, membrii partidului. Noi trebuie să dăm dovadă de responsabilitate. Am încredere că Florin Cîţu va oferi noi perspective PNL şi României. Alături de echipa formată în jurul lui Florin Cîţu putem face România liberală, modernă şi dezvoltată!", a declarat George Stângă. AGERPRES / (AS – autor: Dan Paic, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu) 

Sursa: Agerpres

Publicat în Fără categorie