Giurgiu: Circulaţia pe DN 5 a fost reluată, la aproximativ trei ore după ce o autobasculantă cu pietriş s-a răsturnat

Circulaţia a fost reluată pe DN 5, pe sensul de mers Giurgiu – Bucureşti, după aproximativ trei ore de intervenţii, dar se desfăşoară pe o singură bandă, după ce o autobasculantă încărcată cu pietriş s-a răsturnat între localităţile Daia şi Uzunu, iar şoferul, de 64 de ani, a fost rănit şi transportat la spital.

Potrivit ISU Giurgiu, pe DN 5, între localităţile Daia şi Uzunu, pe sensul de mers spre Bucureşti, o autobasculantă încărcată cu pietriş s-a răsturnat şi a blocat ambele benzi ale sensului de mers. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Călugăreni, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, iar în sprijin a venit şi o macara de mare tonaj din cadrul Detaşamentului Giurgiu al ISU Giurgiu care a ajutat la repunerea autocamionului pe roţi.

Intervenţia pentru degajarea carosabilului de pietrişul răspândit pe şosea, ridicarea camionului răsturnat şi asigurarea măsurilor PSI, deoarece au fost scurgeri de carburanţi pe partea carosabilă, au durat aproximativ trei ore.

Circulaţia a fost reluată pe o singură bandă a sensului de mers şi traficul se desfăşoară îngreunat.

O autobasculantă încărcată cu pietriş s-a răsturnat marţi pe DN 5, între localităţile Daia şi Uzunu, iar şoferul acesteia, un bărbat în vârstă de 64 de ani, a fost rănit şi transportat la un spital din capitală. AGERPRES/(AS-Camelia Bigan, editor: Antonia Niţă, editor online: Irina Giurgiu)

Sursa: Agerpres

Publicat în Fără categorie