Întrevedere Viorica Dăncilă-Radek Vondracek, la Praga: Discuţii privind impulsionarea dialogului parlamentar, creşterea comerţului şi a investiţiilor

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a avut, vineri, o întrevedere cu preşedintele Camerei Deputaţilor a Republicii Cehe, Radek Vondracek, prilej cu care s-a discutat despre impulsionarea dialogului bilateral parlamentar, creşterea investiţiilor şi susţinerea Republicii Cehe pentru aderarea României la spaţiul Schengen.

Conform unui comunicat al Guvernului transmis AGERPRES, întâlnirea a avut loc în cadrul vizitei oficiale desfăşurate de către premierul Viorica Dăncilă în Republica Cehă.

Premierul Dăncilă a evocat relaţiile bune existente între România şi Republica Cehă, fundamentate pe repere istorice comune şi pe acţiuni similare sau convergente în plan extern, menţionează sursa citată.

Demnitarul român a susţinut impulsionarea dialogului bilateral parlamentar, atât la nivel înalt, cât şi al comisiilor de lucru şi a încurajat participarea oficialilor din Camera Deputaţilor din Republica Cehă la acţiunile parlamentare organizate pe perioada exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului UE.

Viorica Dăncilă a apreciat creşterea comerţul bilateral, precum şi a investiţiilor cehe în România. Ea a subliniat necesitatea informării mediilor de afaceri româneşti cu privire la oportunităţile oferite de piaţa cehă, precum şi dezvoltarea cooperării sectoriale dintre România şi Republica Cehă.

Premierul Dăncilă a menţionat ritmul alert în care a început şi se desfăşoară Preşedinţia României la Consiliul UE, precum şi impactul benefic al eforturilor în privinţa negocierilor referitoare la dosarele legislative active.

În context, Viorica Dăncilă a arătat că "Preşedinţia României la Consiliul UE susţine ideea de dezvoltare incluzivă a Uniunii, cu depăşirea diviziunilor Est – Vest şi Nord – Sud, state membre vechi/ noi, menită să conducă la crearea unui spaţiu unitar, al creşterii, competitivităţii şi coeziunii la nivelul întregii Uniuni". Totodată, premierul a definit Cadrul Financiar Multianual 2021 – 2027 drept unul dintre dosarele cheie ale Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene".

Înaltul oficial ceh a reafirmat susţinerea Republicii Cehe pentru aderarea României la Spaţiul Schengen, subliniază sursa citată.

Cei doi oficiali au exprimat interesul pentru cooperarea în diverse formate regionale, preşedintele Camerei Deputaţilor a Republicii Cehe invocând, în context, formatul Vişegrad, iar premierul României formatul cvadrilateral România – Bulgaria – Grecia – Republica Serbia, arată Guvernul.

Premierul Viorica Dăncilă efectuează, vineri, o vizită oficială la Praga, la invitaţia omologului său din Republica Cehă. Programul vizitei include întrevederi cu înalte oficialităţi ale ţării gazdă – premierul Andrej Babis, preşedintele Camerei Deputaţilor, Radek Vondracek, şi preşedintele Senatului, Jaroslav Kubera. AGERPRES/(AS – autor: Alina Novăceanu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)

 

Sursa foto: gov.ro

Sursa: Agerpres

Publicat în Fără categorie