Iohannis a discutat cu preşedinţii Moldovei, Poloniei şi Ucrainei pe tema securităţii regionale

Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupaşcu, transmite: Preşedintele Klaus Iohannis, a purtat, vineri, la Chişinău, discuţii cu omologii din Republica Moldova, Polonia şi Ucraina pe tema securităţii regionale.

Şeful statului român a precizat că discuţiile au mai vizat conflictele prelungite, dar şi viitorul Parteneriatului Estic.

"Discuţiile noastre au oferit prilejul unui schimb foarte util de vederi cu privire la situaţia de securitate regională, cooperarea în cadrul iniţiativelor regionale, viitorul Parteneriatului Estic, inclusiv privind Summitul din decembrie 2021, şi conflictele prelungite", a afirmat Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis, împreună cu omologii din Ucraina şi Polonia au participat, la Chişinău, la manifestările dedicate împlinirii a 30 de ani de la declararea independenţei Republicii Moldova. AGERPRES/ (A – editor: Cătălin Alexandru, editor online: Ada Vîlceanu) 

 

 

Sursa: Agerpres

Publicat în Fără categorie