ISU Bucureşti – Ilfov: 49 de autoturisme afectate de copacii şi stâlpii de electricitate căzuţi noaptea trecută

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti – Ilfov a înregistrat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, un număr de 115 solicitări ca urmare a fenomenelor meteorologice, înregistrându-se 90 de cazuri de copaci căzuţi, fiind avariate 49 de autovehicule, fără a fi persoane rănite.

Potrivit sursei citate, pe strada Dimitrie Pompeiu s-a înregistrat cazul unui tramvai prins între doi copaci căzuţi din cauza vremii, iar la o gură de metrou a staţiei Ştefan cel Mare accesul a fost blocat tot din cauza căderii unui copac.

În intervalul orar 21,00-7,00 al nopţii trecute, au fost gestionate 115 solicitări, ca urmare a fenomenelor meteorologice, dintre care 98 au fost în Bucureşti, în 79 de cazuri fiind vorba de copaci căzuţi. Un număr de 17 solicitări au vizat localităţi din Ilfov, iar în 11 cazuri a fost vorba despre copaci căzuţi.

În cursul dimineţii s-a înregistrat şi un accident cu un autoturism care a derapat şi a intrat într-un stâlp, la Domneşti, pentru un pasager rămas încarcerat fiind nevoie de intervenţia echipei de descarcerare. Acesta a fost ulterior transportat la Spitalul Universitar, împreună cu şoferul autovehiculului.

În intervalul 21,30-3,00 în Bucureşti a fost instituit cod meteo portocaliu din cauza depunerii semnificative de polei. AGERPRES / (AS – editor: Marius Frăţilă, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Sursa: Agerpres

Publicat în Fără categorie