MApN: Misiune de poliţie aeriană executată de Forţele Regale Britanice în spaţiul internaţional deasupra Mării Negre

Două aeronave aparţinând Forţelor Aeriene Regale Britanice au executat marţi o misiune de poliţie aeriană în spaţiul aerian internaţional deasupra Mării Negre, pentru interceptarea unei aeronave a Federaţiei Ruse.

"Două aeronave Eurofighter Typhoon aparţinând Forţelor Aeriene Regale Britanice au executat marţi o misiune de poliţie aeriană în spaţiul aerian internaţional deasupra Mării Negre pentru interceptarea unei aeronave a Federaţiei Ruse. Dirijarea, controlul şi coordonarea misiunii au fost gestionate de către controlorii de trafic aerian din cadrul Centrului de Operaţii Aeriene. Centrul NATO de operaţiuni aeriene combinate (CAOC) Torrejon a ordonat decolarea celor două aeronave Eurofighter Typhoon aflate în serviciul de luptă Poliţie Aeriană în România sub comandă NATO", se arată într-un comunicat de presă remis AGERPRES de Ministerul Apărării Naţionale.

Potrivit sursei citate, decizia a fost luată în urma detectării activităţii aeriene a Federaţiei Ruse în apropierea Regiunii de Informare a Zborurilor (Flight Information Region – FIR) Bucureşti în spaţiul aerian internaţional deasupra Mării Negre.

"Aeronavele britanice au interceptat aeronava SU-24 Fencer prin identificare vizuală a acesteia, în jurul orei 10,50, care, după ce s-a apropiat până la 40-50 km de spaţiul aerian naţional, s-a retras părăsind FIR Bucureşti. Cele două aeronave britanice au executat patrulare aeriană până la ora locală 11,30, după care au revenit la aerodromul de bază. Regiunea de Informare a Zborurilor (FIR) reprezintă un spaţiu aerian de dimensiuni definite, în cadrul căruia sunt furnizate servicii de informare a zborurilor şi servicii de alarmare", menţionează MApN. AGERPRES/(AS – autor: Dana Piciu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)

Sursa: Agerpres

Publicat în Fără categorie