Marmureş: Un podeţ şi carosabilul afectate de inundaţii pe DN 17C; traficul rutier a fost închis şi deviat pe un drum ocolitor

Un podeţ şi carosabilul drumului naţional 17C au fost afectate în zona localităţii Săcel de revărsarea pâraielor de pe versanţi, în urma ploilor abundente, a informat sâmbătă seara purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului Judeţului Maramureş, Dan Bucă.

Potrivit aceleaşi surse, prefectul Vlad-Emanuel Duruş s-a deplasat la faţa locului pentru a constata efectele produse de fenomenele hidrometeorologice periculoase.

"Circulaţia rutieră pe DN 17C între localităţile Săcel şi Moisei a fost închisă. S-au făcut demersurile necesare la Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Cluj pentru începerea în regim de urgenţă a lucrărilor de reparaţii la podeţ şi la drumul naţional. Traficul rutier este deviat pe ruta: drumul judeţean 188, Bogdan Vodă – drumul naţional 18 Vişeu de Jos – Moisei. Pentru punerea în siguranţă a traficului rutier drumul va rămâne închis în zona afectată până la finalizarea lucrărilor la infrastructura rutieră", a precizat prefectul de Maramureş, Vlad -Emanuel Duruş. AGERPRES/(AS-autor: Leontin Cupar, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Preda)

Sursa: Agerpres

Publicat în Fără categorie