Mureş: Cei 10 pompieri care reveneau acasă din misiunea în Grecia au intervenit la un accident rutier

Cei zece pompieri militari de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Horea" al judeţului Mureş, care au luat parte la misiunea de limitare şi lichidare a incendiilor de pădure din Grecia, în timp ce se întorceau acasă au intervenit la un accident rutier cu victime, produs la intrare în Târgu Mureş.

"După un drum lung şi obositor, înainte să fie primiţi cu aplauze din partea camarazilor care se aflau în aşteptare pe platoul ISU Mureş, salvatorii au oprit la intrare în municipiul Târgu Mureş pentru a interveni în cazul producerii unui accident rutier între două autoturisme cu o victimă încarcerată – gest prin care au dovedit încă o dată profesionalismul şi implicarea de care dau dovadă", a arătat purtătorul de cuvânt al ISU Mureş, Dan Petru Daniel.

În accidentul petrecut la intrarea în Târgu Mureş dinspre Sighişoara au fost implicate două autoturisme în care erau şase persoane – una de cod roşu, una de cod galben şi patru de cod verde.

După sosirea echipajului de descarcerare, cei zece pompieri au revenit la bază. AGERPRES/(A – autor: Dorina Matiş, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)

 

Citește și:

 

VIDEO Cei 142 de pompieri români care au ajutat la stingerea incendiilor din Grecia – înaintaţi în grad

Sursa: Agerpres

Publicat în Fără categorie