Orban: Am convenit asupra unei formule a rectificării bugetare pe care o vom susţine la discuţia din coaliţie

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat marţi că în cadrul şedinţei Biroului Executiv al PNL s-a convenit asupra formulei rectificării bugetare care va fi susţinută de el şi de premierul Florin Cîţu la şedinţa coaliţiei.

"Obiectivul principal al acestei reuniuni a fost dezbaterea rectificării bugetare. Domnul prim-ministru ne-a prezentat principalele elemente ale rectificării bugetare. Am avut o discuţie în prezenţa a aproape tuturor miniştrilor PNL şi am convenit asupra unei formule de susţinere a acestei rectificări bugetare pe care atât eu, cât şi premierul Florin Cîţu o vom susţine la discuţia din cadrul coaliţiei, care va avea loc astăzi, începând cu orele 15,00", a spus Orban, la finalul şedinţei BEx.

El a subliniat că în cadrul rectificării bugetare PNL urmăreşte atingerea obiectivelor importante cuprinse în programul de guvernare.

Orban a indicat că discuţiile au vizat suplimentări de fonduri la mai multe ministere.

"Suplimentările de fonduri de la Ministerul Dezvoltării care sunt necesare pentru finanţarea programelor în curs PNDL 1, PNDL 2. De asemenea, am discutat de bugetele consiliilor judeţene şi de bugetele localităţilor, pentru a identifica resursele suplimentare, astfel încât să putem asigura finanţarea tuturor categoriilor de cheltuieli, atât cheltuielile de investiţii, cheltuielile cu drumurile judeţene, pentru consiliile judeţene prin suplimentarea sumei pe anexa VI. De asemenea, să găsim soluţii pentru problemele care există la nivelul direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţie a copilului de la nivelul consiliilor judeţene. În domeniul Educaţiei am discutat lucruri care sunt importante, de la asigurarea resurselor financiare necesare pentru naveta şcolară, până la cheltuielile de investiţii pe care să le deruleze universităţile. În zona Sănătăţii am discutat de o creştere importantă – cea mai mare creştere de buget este în zona Ministerului Sănătăţii, o creştere de aproximativ 2 miliarde. Am discutat de creşterea alocărilor bugetare în mai multe domenii pe care le considerăm extrem de importante", a spus Orban.

El a arătat că există consens în cadrul PNL pentru un plan de investiţii nou de aproximativ 50 de miliarde de lei pentru finanţarea investiţiilor pe plan local.

"Am discutat şi de finanţarea investiţiilor în plan local, unde există un consens între premier şi mine, cât şi între colegii din Biroul Executiv al PNL privind necesitatea unui plan de investiţii nou în valoare de aproximativ 50 de miliarde, care să finanţeze obiective de investiţii de infrastructură în localităţi – infrastructură rutieră, infrastructură de apă, canal şi de gaz", a spus Orban.

El a explicat că acest plan de investiţii ar putea fi pe o perioadă de 5 sau 7 ani, indicând că va fi necesară o ordonanţă de urgenţă care să stabilească tipurile de investiţii finanţate, beneficiarii, procedurile, criteriile de evaluare şi graficul de derulare a proiectelor de investiţii.

Preşedintele PNL a mai arătat că Ministerul Muncii nu pierde bani la rectificarea bugetară. AGERPRES/(A-autor: Florentina Peia, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dădârlat)

 

Citeşte şi:

 

Cioloş: Rectificarea bugetară este o atribuţie a coaliţiei de guvernare, nu poate să decidă premierul singur

 

VIDEO Cîţu: Cu siguranţă vor fi modificări faţă de forma iniţială a rectificării bugetare

Sursa: Agerpres

Publicat în Fără categorie