Orban: E important că o companie românească reuşeşte într-un timp scurt să fabrice măşti chirurgicale şi măşti FFP2

Premierul Ludovic Orban a declarat vineri, la finalul vizitei efectuate la fabrica Techtex din Târgu Lăpuş, judeţul Maramureş, că este foarte important că o companie românească reuşeşte într-un timp foarte scurt să fabrice măşti chirurgicale şi măşti FFP2.

 

"Aici, în Târgu Lăpuş, se fabrică măşti foarte bune şi nu numai măşti foarte bune, ci se pune la cale realizarea, producţia, pentru prima oară în România, a stratului filtrant din cadrul măştilor chirurgicale, măştilor FFP2, straturi care asigură, de fapt, protecţia cea mai mare. Am şi văzut unde urmează să se instaleze această capacitate. Este foarte important că o companie românească reuşeşte într-un timp foarte scurt să fabrice măşti chirurgicale şi măşti FFP2. Şi, de asemenea, să fie pregătită să înceapă fabricaţia materialului atât de necesar, care stă la baza realizării tuturor produselor de protecţie sanitară, cum sunt măşti, combinezoane, halate protectoare, bonete. Şi am venit să încurajăm această companie, care face paşi foarte curajoşi într-un domeniu extrem de important", a afirmat Orban într-o conferinţă de presă.

El a subliniat că fabrica pe care a vizitat-o este "o companie care are o activitate foarte importantă, mai veche, în domeniul producţiei de mobilă şi care îşi foloseşte experienţa şi pentru a putea să producem în România ceea ce avem nevoie în perioada de epidemie şi după perioada de epidemie".

 

Referitor la stoparea temporară a producţiei de măşti de la Dragomireşti (judeţul Dâmboviţa), premierul a precizat că "urmează să se lămurească domnul ministru în timp cât mai scurt, dar investiţia va fi folosită şi acolo se vor produce măşti de calitate şi va exista o producţie care să facă faţă cererii de pe piaţa românească".

"Oricum, utilajele sunt în garanţie, oricând se poate apela la echipe de service din partea furnizorilor liniilor tehnologice, linii automatizate, cum am văzut şi aici şi problema trebuie rezolvată", a mai spus el. AGERPRES/(A, AS – autor: Daniel Florea, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)

 

Citeşte şi:

 

Orban: Vom face o revenire în Anexa 3 a HG privind starea de alertă în cazul accesului pe plaje

 

Orban confirmă că a trimis Corpul de control la CNAIR pentru verificarea contractului la lotul 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva

Sursa: Agerpres

Publicat în Fără categorie