Platforma Împreună USR PLUS îl susţine pe senatorul Irineu Darău la preşedinţia partidului

Platforma Împreună USR PLUS, care şi-a anunţat marţi candidatura pentru Biroul Naţional şi şi-a prezentat programul politic, a transmis că îl va susţine pe senatorul Irineu Darău la preşedinţia partidului.

"Noi – platforma Împreună USR PLUS – suntem o echipă care va candida pentru Biroul Naţional al partidului. În aceeaşi măsură, mai există o competiţie pentru preşedinţia partidului. Ne-am gândit foarte bine ce candidat o să susţinem. Până la momentul la care am luat decizia să candidăm împreună, s-au anunţat trei candidaturi. Am analizat cele trei candidaturi şi am hotărât să nu avem un candidat propriu, ci să îl susţinem pe candidatul independent Irineu Darău. El reprezintă cel mai bine principiile, valorile platformei noastre, considerăm că este cel mai bun candidat la preşedinţia partidului", a precizat deputatul Mihai Poliţeanu, marţi, în cadrul evenimentului de lansare a platformei.

 

Irineu Darău a salutat lansarea unei "adevărate" şi "consistente" a treia căi în interiorul USR PLUS pentru Biroul Naţional.

"Şi eu susţin, dintre toate listele competitoare, lista Împreună USR PLUS, pentru că între platforma mea, între idealurile mele şi idealurile acestei echipe am găsit nişte puncte comune foarte importante. Cu toţii credem în democraţia internă, prin reguli şi instituţii robuste, care să asigure evoluţia noastră pe termen lung. Vrem să ne reunim în jurul valorilor, să fim un partid unit, cu toţi membrii, indiferent de provenienţa lor, indiferent că vin din USR sau din PLUS", a spus el.

Potrivit europarlamentarului Nicu Ştefănuţă, pe lista "Împreună USR PLUS. Curaj pentru România" figurează oameni tineri, moderni, europeni. El a subliniat că guvernarea în sine nu reprezintă un scop, ci "un mijloc către binele oamenilor" şi a susţinut că, la opt luni de la învestirea actualului Executiv, reformele sunt întârziate "deliberat de către parteneri neloiali" programului de guvernare.

"În faţa sabotării, noi trebuie să avem şi mai mult curaj şi mai multă determinare. 'Vrem o ţară ca afară' s-a strigat aici, în această piaţă, pe un ger năprasnic, acum patru ani, iar principiile noastre sunt principiile de la Colectiv şi alături de noi este unul din supravieţuitorii acestui dramatic eveniment, domnul Adrian Albu. Oamenii nu ne-au votat pe noi pentru noi. Oamenii ne-au votat pe noi pentru ei. Ne-au votat şi pentru că am fost ultima lor speranţă. De aceea, oamenii pe care îi vedeţi astăzi aici intră într-o competiţie politică nu doar pentru anul acesta, pentru 2021. Ci şi cu gândul la 2024, la 2030. Cu gândul la România, mai ales", a transmis Ştefănuţă.

 

Europarlamentarul a atras atenţia asupra faptului că, în prezent, trei din patru tineri vor să plece din România, deoarece "nu se simt ascultaţi" şi vor să trăiască într-o ţară "cinstită".

"Ei ne spun că îi îngrijorează şi viitorul climatic al României. Pentru noi poate că 2030 este doar o nouă etapă. Dar pentru ei, 2030 este existenţa însăşi", a spus el.

Primarul Braşovului, Allen Coliban, a afirmat că senatorul Irineu Darău este unul dintre oamenii pe care îi respectă cel mai mult în USR PLUS şi alături de care a câştigat multe lupte electorale.

"Vrem să devenim principala forţă de guvernare la următoarele alegeri. Colegilor din USR PLUS le transmit mesajul că este momentul cel mai bun să înţelegem toate semnalele pe care le-am primit de la electorat şi să nu ne mai ascundem sub discursuri festiviste. Să ne înţelegem problemele şi nevoile de reformare şi, totodată, să înţelegem că nu de 'barnişti', 'cioloşişti' sau alte etichete are nevoie România, ci de un partid unit, care împreună să producă aceste reforme", a declarat Coliban.

La evenimentul de lansare, care a avut loc în Piaţa Victoriei, au mai fost prezenţi: deputatul Cătălin Teniţă, viceprimarul municipiului Braşov, Flavia Boghiu, coordonatorul Regiunii Centru USR Tineret, Ilinca Ghiza, consilierul local USR PLUS Sector 2 Adrian Albu.

Platforma Împreună USR PLUS se anunţă a fi un proiect de "reîntoarcere la valorile de baza ale USR PLUS", de implicare a membrilor în deciziile de la toate nivelurile partidului, de reducere "semnificativă a arbitrariului şi abuzului, a lipsei de predictibilitate şi de consultare internă în deciziile partidului". Potrivit programului politic, Platforma Împreună nu este "expresia unei tabere polarizate, care adaugă falii în partid şi care să vrea să acapareze puterea în partid pentru un grup închis şi netransparent".

Senatorul USR Irineu Darău şi-a anunţat, pe 5 august, candidatura la preşedinţia USR PLUS, menţionând că este convins că, dacă Dan Barna va fi preşedinte al formaţiunii încă patru ani şi virtual candidat la prezidenţiale, şansele partidului pentru alegerile din 2024 sunt foarte puţine. AGERPRES/(A – autor: Irinela Vişan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO

 

***Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO

Sursa: Agerpres

Publicat în Fără categorie