Prahova: Un nou conflict în cartierul Radu de la Afumaţi din Ploieşti, după scandalul soldat cu 9 răniţi

Un nou conflict a avut loc, sâmbătă după-amiază, în cartierul Radu de la Afumaţi din municipiul Ploieşti, între rudele persoanelor implicate în scandalul de vineri soldat cu nouă răniţi.

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, au fost identificaţi cei care, din primele date, şi-au adresat ameninţări şi expresii jignitoare, poliţiştii efectuând în continuare cercetări la faţa locului.

De asemenea, poliţiştii acţionează pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică.

Nouă persoane au ajuns, vineri seară, la spital în urma unui scandal care a avut loc în cartierul Radu de la Afumaţi din municipiul Ploieşti între două familii care aveau probleme mai vechi.

La faţa locului au intervenit mai multe echipaje de poliţie şi jandarmi, precum şi luptători din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale Prahova.

În urma administrării materialului probator, faţă de 6 bărbaţi implicaţi în eveniment a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi unităţii de parchet pentru dispunerea de măsuri preventive. AGERPRES/(AS – autor: Anamaria Constantin, editor: Diana Dumitru, editor online: Andreea Preda)

Sursa: Agerpres

Publicat în Fără categorie