Prahova: Valori de trafic intense pe DN1

Traficul rutier pe DN1 Bucureşti – Braşov s-a intensificat duminică la prânz, informează Centrul Infotrafic al IGPR.

Potrivit sursei citate, trafic intens se înregistrează în următoarele puncte: Centura de Vest Ploieşti, fără coloane formate la sensurile giratorii; Comarnic, coloană de la km 102+500 la 106; coloană pe sensul Ploieşti către Braşov de la km. 128 Poiana Ţapului până în zona centrală a oraşului Buşteni; coloană pe sensul Braşov către Ploieşti de la limita cu judeţul Braşov până în zona centrală a oraşului Buşteni.

Aceeaşi sursă atenţionează asupra traficului intens pe DN1A Ploieşti – Braşov, zona Gura Vitioarei-Vălenii de Munte, precum şi pe DN1B Ploieşti – Buzău, fără coloane. AGERPRES/(AS – autor: Sorinel Peneş, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)

Sursa: Agerpres

Publicat în Fără categorie