#Romania2019.eu/ Tăriceanu şi Iordache vor susţine discursuri la ceremonia de lansare a preşedinţiei României la Consiliul UE

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, şi vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache vor susţine discursuri, alături de ceilalţi demnitari anunţaţi deja, la ceremonia de lansare a preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, care va avea loc, joi seară, la Ateneul Român.

Potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES de Guvern, premierul Viorica Dăncilă participă, începând cu ora 20,00, la ceremonia de deschidere a Preşedinţiei României la Consiliul UE şi la concertul inaugural dedicat preluării Preşedinţiei rotative, evenimente ce au loc la Ateneu.

Potrivit sursei citate, la ceremonie, vor mai susţine discursuri, pe lângă premierul Dăncilă şi preşedinte Iohannis, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache, preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker.

La ceremonia de deschidere vor fi prezenţi şi membrii Colegiului Comisarilor.

Concertul va fi susţinut de Orchestra Uniunii Europene, formată din muzicieni din cele 28 de state UE, respectiv de artişti români recunoscuţi internaţional, precum Adela Zaharia, Ruxandra Donose, Michael Konig, Sorin Coliban şi Corul Filarmonicii "George Enescu". Dirijorul concertului va fi Ion Marin, în timp ce corul este coordonat de Ion Iosif Prunner. AGERPRES/(AS – autor: Dana Piciu, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)

 

Citeşte şi:

 

#Romania2019.eu/Iohannis participă la ceremonia de lansare a preşedinţiei României la Consiliul UE, unde va susţine un discurs

 

#Romania2019.eu/România marchează preluarea preşedinţiei Consiliului UE printr-o ceremonie la Ateneu; liderii UE, prezenţi la eveniment

Sursa: Agerpres

Publicat în Fără categorie