ŞTIRILE SERII BUCUREŞTI – 8 FEBRUARIE

*** Guvernul a aprobat în şedinţă proiectul legii bugetului de stat şi pe cel al asigurărilor sociale de stat pe anul 2019, a anunţat ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.

* PNL va depune mai multe amendamente la proiectul de buget pe 2019, preşedintele partidului, Ludovic Orban, precizând că liberalii vor susţine, la dezbaterea din Parlament, reducerea subvenţiilor acordate partidelor politice.

* Peste 100 de persoane au protestat, în Piaţa Victoriei, faţă de neincluderea în proiectul bugetului de stat a fondurilor pentru persoane cu dizabilităţi şi preluarea cheltuielilor privind protecţia copilului şi a persoanelor cu dizabilităţi de către bugetele locale.

*** Senatorul PNL Florin Cîţu a anunţat că a depus la Biroul permanent al Senatului solicitarea de constituire a unei comisii de anchetă privind execuţia bugetară pe 2018, susţinând că aceste date au fost "măsluite". "Măsluirea datelor din execuţia bugetară pe 2018 reprezintă, din punctul nostru de vedere, cauza principală de amânare a aprobării bugetului pe 2019. (…) Această comisie de anchetă se va uita la execuţia bugetară pe 2018, în special la capitolul venituri nefiscale şi venituri din fonduri europene. (…) În acelaşi timp, comisia de anchetă se va uita şi la cele două rectificări bugetare din 2018", a afirmat Cîţu, într-o conferinţă de presă.

*** Premierul Viorica Dăncilă a reiterat că Ministerul Dezvoltării are nevoie de un ministru titular şi i-a solicitat preşedintelui Klaus Iohannis să renunţe la "jocurile politice" pe acest subiect. "Ministerul Dezvoltării are nevoie în această perioadă în care asigurăm şi preşedinţia rotativă de un ministru titular, un ministru dedicat, un ministru cu experienţă. Tocmai de aceea am nominalizat-o pentru această funcţie pe Olguţa Vasilescu, un om cu experienţă vastă în administraţia locală, dar şi în activitatea ministerială. (…) Argumentele folosite de preşedintele ţării, pentru ceea ce în fapt este un blocaj la adresa Guvernului, sunt necredibile", a declarat Dăncilă, în deschiderea şedinţei de Guvern.

*** Un al doilea caz de medic fals, care a obţinut codul de parafă în mod ilegal, a fost identificat în urma verificărilor derulate de Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti referitoare la italianul Matteo Politi, informează Ministerul Sănătăţii. "Pentru că există în desfăşurare o anchetă demarată de Poliţie şi Parchet, nu putem face publice alte date legate de acest caz. Ministerul Sănătăţii continuă verificările la DSPMB şi va pune în continuare la dispoziţia organelor de anchetă toate informaţiile obţinute în urma acestor verificări", se arată într-un comunicat al MS. AGERPRES/(autor: Georgiana Tănăsescu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)

Sursa: Agerpres

Publicat în Fără categorie