Tulcea: Două adolescente care s-au rătăcit au fost salvate de pompieri

Două adolescente din Tulcea au fost, joi, recuperate de lucrătorii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta, după ce s-au pierdut în zona Bididia, aflată la marginea municipiului Tulcea.

Cele două fete, cu vârste de 15 ani, se pare că s-au plimbat prin zonă şi, odată ajunse la marginea carierei cu acelaşi nume al zonei, şi-au dat seama că nu mai pot continua drumul şi au sunat la numărul unic de urgenţă 112.

Anterior, mama uneia din cele două fete a sunat la acelaşi număr pentru a anunţa că două fete s-au pierdut în zona pădurii Bididia.

"Dispecerul a păstrat legătura telefonică, în timp ce echipajul de pe autospecială înconjura dealul Bididia cu sirenele pornite pentru a încerca să repereze fetele. Cele două au fost într-un târziu văzute, erau pe marginea carierei, care în acel loc are aproximativ 100 de metri adâncime. Cea care sunase abia se mai putea ţine", a declarat presei purtătorul de cuvânt al ISU Delta, Florentin Daciu.

Un pompier, plutonierul major Arhire Iulian, a coborât în rapel şi, cu ajutorul colegilor, a reuşit să o aducă într-un loc sigur pe cea care era în cel mai mare pericol.

Apoi, a fost salvată a doua fată şi căţelul cu care ieşiseră la plimbare.

"Vântul sufla cu putere, ceea ce a făcut şi mai greoaie intervenţia", a menţionat reprezentantul ISU Delta.

Cele două adolescente au fost predate unui echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă care le-a transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă, dar ele nu prezentau răni vizibile. AGERPRES/(AS-autor: Luisiana Bîgea, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)

Sursa: Agerpres

Publicat în Fără categorie