Vâlcea: Aproximativ 380.000 de turişti au vizitat judeţul în 2018, cu 4,8% mai mulţi decât în 2017

Numărul turiştilor sosiţi în staţiunile vâlcene a fost anul trecut de aproximativ 380.000, dintre care aproape 12.400 au fost străini, arată datele Direcţiei Judeţene de Statistică (DJS).

Potrivit directorului instituţiei, Sorin Statie, faţă de 2017, anul trecut s-a întregistrat o creştere de aproximativ 5% a numărului de vizitatori care au ajuns în judeţ fie pentru relaxare, fie pentru tratament.

"Numărul total de turişti în 2018 a fost de 374.681, în creştere cu 4,8% faţă de 2017, când au fost 357.423 de turişti. În ceea ce priveşte numărul de turişti străini, în 2018 au sosit în Vâlcea 12.394, înregistrând o creştere cu 4,82% faţă de anul anterior", a precizat directorul DJS Vâlcea.

În topul celor mai căutate staţiuni vâlcene se află Călimăneşti-Căciulata, urmată de Băile Olăneşti şi Băile Govora.

"Comparativ cu celelalte staţiuni din ţară, în ultimii ani s-a constatat o creştere constantă a numărului de vizitatori din staţiunile vâlcene, în primul rând datorită raportului foarte bun calitate-preţ. Preţurile sunt mai mici ca în staţiunile din celelalte judeţe, iar calitatea serviciilor oferite a crescut foarte mult. Staţiunea Călimăneşti este cea mai solicitată, fiind pe primul loc atât ca număr de turişti, cât şi la investiţii, fiind urmată de staţiunile Băile Olăneşti şi Băile Govora", a mai spus Sorin Statie. AGERPRES/ (AS -autor: Ramona Dincă, editor: Antonia Niţă, editor online: Gabriela Badea) 

Sursa: Agerpres

Publicat în Fără categorie