VIDEO Bode: Participarea României la misiunea din Grecia a întărit relaţiile de prietenie dintre cele două state

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat, luni, că participarea României la stingerea incendiilor din Grecia, prin eforturile pompierilor, a întărit şi mai mult relaţiile de prietenie dintre cele două state.

 

Foto: (c)  SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO

"Participarea României la această misiune, prin efortul dumneavoastră, a întărit şi mai mult relaţiile de prietenie dintre cele două state, iar la nivel internaţional s-a văzut încă o dată că ţara noastră are capacitatea să participe la astfel de misiuni dificile, că este un partener de încredere şi este un furnizor serios şi permanent de protecţie civilă la nivel european. Mărturie stau totodată şi recentele misiuni de salvare derulate în alte zone, precum Albania, Croaţia şi mai recent în Tunisia şi Macedonia de Nord, în care aţi arătat că România are expertiza şi resursele necesare pentru a salva vieţi şi a proteja comunităţi întregi aflate în dificultate", a afirmat Lucian Bode, pe Platoul Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei de la Ciolpani, cu ocazia revenirii în ţară a pompierilor care au participat la stingerea incendiilor de vegetaţie din Grecia.

 

 

 

El a adăugat că trebuie să fim pregătiţi cu un răspuns articulat în faţa unor astfel de "dezastre care se manifestă din ce în ce mai violent".

"Omenirea se află în faţa unor provocări fără precedent. Raportul privind schimbările climatice publicat recent de către ONU ne dezvăluie magnitudinea acestui fenomen extrem de îngrijorător. Nu putem asista pasivi la aceste evoluţii, ci trebuie să fim pregătiţi cu un răspuns articulat în faţa acestor dezastre care se manifestă din ce în ce mai violent. Suntem datori să nu ne prefacem că nu vedem aceste pericole şi, mai important, să ne pregătim continuu şi să acţionăm ferm şi în timp", a menţionat Bode.

 

Foto: (c)  SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO

Ministrul a ţinut să le mulţumească cetăţenilor greci pentru "lecţia" oferită, arătându-şi "atât de vizibil şi natural" recunoştinţa faţă de pompierii români. "Ne-au învăţat să ne apropiem şi să ne apreciem şi respectăm şi mai mult", a spus Bode.

Un număr de 108 pompieri salvatori cu 23 de autospeciale au fost detaşaţi în urmă cu 10 zile în Grecia pentru a ajuta la stingerea incendiilor de vegetaţie care au devastat această ţară. AGERPRES/(AS – autor: Mihai Stoica, editor: Mihai Simionescu, imagine: Vlăduţ Marian, montaj: Andrei Cârlan, editor online: Andreea Lăzăroiu)

 

Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO

 

Citește și:

 

VIDEO Cîţu: 8.400 de posturi pentru militarii voluntari angajaţi pe bază de contract şi subofiţeri din zona operativă

 

VIDEO Pompierii români care au ajutat la stingerea incendiilor din Grecia – înaintaţi în grad

Sursa: Agerpres

Publicat în Fără categorie