Ambarcaţiune rămasă fără propulsie pe Marea Neagră, remorcată de poliţiştii de frontieră

O ambarcaţiune de pescuit, în care de aflau două persoane, rămasă sâmbătă fără propulsie pe Marea Neagră a fost remorcată de poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia.

"Poliţiştii de frontieră din cadrul Sistemului Integrat de Supraveghere la Marea Neagră – SCOMAR au fost informaţi de către Autoritatea Navală Română – MRCC că o ambarcaţiune de pescuit, care se afla la 600 m faţă de digul pescăriei de la 2 Mai, a rămas fără propulsie şi solicită intervenţia. Imediat, Garda de Coastă a dispus efectuarea unei misiuni cu o navă a Grupului de Nave Mangalia pentru identificarea acesteia. Poliţiştii de frontieră au acţionat operativ, iar, la scurt timp, ambarcaţiunea cu cele două persoane aflate la bord a fost identificată, remorcată şi adusă în siguranţă în Portul Mangalia", se arată într-un comunicat de presă remis sâmbătă AGERPRES de Garda de Coastă.

Potrivit sursei citate, cele două persoane aflate în ambarcaţiune, cetăţeni români în vârstă de 56, respectiv 53 de ani, nu au avut nevoie de asistenţă medicală.

"Cei doi pescari au declarat că, în timp ce se aflau la pescuit, motorul ambarcaţiunii s-a defectat, iar din lipsa altor mijloace de propulsie şi din cauza condiţiilor meteo nefavorabile nu se mai puteau întoarce la mal", a precizat Garda de Coastă. AGERPRES/(AS – autor: Oana Mălina Negrea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea)

 

Sursa foto: www.politiadefrontiera.ro 

Sursa: Agerpres

Publicat în Fără categorie