Doru Dinu Glăvan, preşedintele UZPR: Jurnalistul tânăr ar trebui să vină în faţa societăţii bine pregătit

Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR) a sărbătorit 100 de ani de existenţă în cadrul evenimentului "Ziaristul român – promotor al Marii Uniri. Sărbătorirea a 100 de ani de jurnalism profesionist în România (1919-2019)", desfăşurat, joi, la Sala de concerte a Radiodifuziunii Române.

"100 de ani nu este puţin, dar nu este nici mult. Dar este totuşi condensată în trei dimensiuni: cea interbelică, cea din perioada comunistă şi cea din perioada pe care o trăim acum, de maximă libertate şi democraţie şi libertate de exprimare. Cred că este important să marcăm acest moment, poate că ne responsabilizează. Veacul următor trebuie să fie unul mai bun, adică veacul următor să însemne de fapt o percepere mai bună a realităţii, jurnalistul să ştie să-şi îndeplinească mai bine obligaţiile pe care le are, acelea de a fi jurnalistul-cetăţean, adică în slujba concetăţenilor noştri. Ar trebui să dispară, probabil, cât mai curând posibil, noianul acesta de ştiri eronate, ar trebui să dispară, cât se poate de mult, ceea ce înseamnă manipulare, denigrare, batjocorire, câteodată din partea unora, şi să ne apropiem spre ce este un cuvânt aproape prohibit: deontologia", a declarat preşedintele UZPR, Doru Dinu Glăvan, pentru AGERPRES.

El a spus că presa din România nu este nici mai bună şi nici mai rea decât cea care se face în alte părţi, iar jurnalistul tânăr ar trebui "să vină în faţa societăţii bine pregătit, cu o limbă română frumoasă, cu o pregătire juridică – nu neapărat cu Dreptul -, să aibă o pregătire filosofică, să aibă o pregătire filologică, pentru că toate acestea pot să fie întruchipate într-un reprezentant al breslei care să ducă societatea înainte".

"Nu sunt visător, nu cred că vorbesc despre lucruri care nu se pot împlini, ci chiar pentru acest lucru militează Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România", a mai spus Doru Dinu Glăvan.

Toni Greblă, secretarul general al Guvernului, le-a urat jurnaliştilor, la sărbătorirea a 100 de ani, să informeze onest, prompt şi eficient populaţia.

El a spus că cei 100 de ani "reprezintă, pentru o breaslă, o evoluţie care trebuie marcată".

"O uniune puternică a ziariştilor înseamnă că va exista o organizaţie care va apăra eficient drepturile, libertăţile celor care practică această nobilă meserie, dar va şi reglementa profesia, (…) astfel încât şi în interiorul ei să nu existe derapaje", a declarat Toni Greblă pentru AGERPRES.

Greblă a făcut referire la unele articole din presă "care au tentă xenofobă, rasistă" şi care nu sunt sancţionate de breaslă, sugerând o intervenţie din partea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

"Acest lucru, pentru ziarişti, ar trebui să-l facă Uniunea însăşi prin reguli, prin deontologie. Ar trebui să se preocupe de reglementarea ei în interiorul breslei şi de respectarea principiilor", a mai spus secretarul general al Guvernului.

"Faptul că breasla jurnaliştilor din România poate să celebreze un centenar al Uniunii sale reprezintă un semn de vitalitate, de forţă creatoare, de perfectă sincronizare cu Europa. UZPR reprezintă pentru societate, pentru cultură, pentru politici, pentru economia românească un semn distinctiv pe care Academia Română îl salută cu respect şi solidaritate", se arată într-un mesaj al Academiei Române semnat de academicianul Răzvan Theodorescu şi citit pe scena Sălii de concerte a Radiodifuziunii Române de moderatorul evenimentului, Răzvan Onesa.

Un mesaj al patriarhului Daniel, intitulat "Valorile creştine şi jurnalismul de responsabilitate socială", a fost citit de consilierul patriarhal Nicolae Dascălu, directorul publicaţiilor Lumina.

Printre cei care au urcat pe scena Sălii de concerte a Radiodifuziunii Române s-au numărat Sergiu Andon – primul preşedinte al UZPR după 1990, Neagu Udroiu – fostul director al Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES, Theodor Damian – New York, Alexandru Mironov, Dan Toma Dulciu – eminescolog, Milena Munteanu Liţoiu – Toronto, Canada.

La eveniment au fost prezenţi, de asemenea, ambasadori în România din partea unor ţări precum Federaţia Rusă, Belarus, Danemarca, Estonia, Irlanda, Muntenegru, Serbia, Slovacia, Cipru, Cehia, Polonia, Grecia, Marea Britanie şi Irlanda de Nord şi Republica Moldova.

Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România a fost fondată în anul 1919 şi în prezent are 3.000 de membri. AGERPRES/(AS – autor: Petronius Craiu, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)

Sursa: Agerpres

Publicat în Fără categorie