Iaşi: S-a deschis prima ediţie a Festivalului Cavaleresc al Vinului Românesc

Peste 250 de persoane din ţară şi străinătate au luat parte vineri la deschiderea primei ediţii a Festivalului Cavaleresc al Vinului Românesc, eveniment care se desfăşoară în perioada 4-6 octombrie în judeţul Iaşi.

"Având în vedere recenta Lege nr79 din 2019 privind instituirea Zilei Naţionale a Gastronomiei şi a Vinului Românesc, Consulatul România al Ordinului European al Cavalerilor Vinului, membru al Ordo Equestris Vini Europae (OEVE) şi al Federaţiei Internaţionale a Confreriilor Bahice (FICB) a decis să organizeze un festival anual cu participare internaţională şi caracter itinerant, cu scopul declarat de promovare a cramelor şi vinurilor din ţara noastră. Fiecare ediţie va fi organizată în parteneriat cu un producător de vinuri şi va avea ca obiectiv promovarea respectivei crame, a culturii şi a tradiţiilor specifice zonei respective. Formatul cadru vizează prezentarea podgoriei şi cramei partenerului, prezentarea valorilor culturale locale, sesiune academică, componentă cavalerească, parada cavalerilor cu ceremonie de întronizare în grad, dineu festiv", a declarat în cadrul une conferinţe de presă Marius Farmazon, proconsul I al Consulatului România al Ordinului European al Cavalerilor Vinului.

Evenimentele din cadrul Festivalului Cavaleresc al Vinului Românesc continuă şi în cursul zilei de sâmbătă cu o serie de manifestări culturale şi ştiinţifice, printre care şi o sesiune academică despre "Viticultura românească, trecut, prezent şi viitor".

Ediţia inaugurală a Festivalului Cavaleresc al Vinului Românesc este organizată de compania vini-viticolă Cotnari. Cu acest prilej a fost lansat primul vin al anului, Frâncuşa, şi primul vin spumant produs în cadrul companiei ieşene. AGERPRES / (A – autor: Daniela Malache, editor: Marius Frăţilă, editor online: Daniela Juncu)
 

Sursa: Agerpres

Publicat în Fără categorie