Premiul ”Speranţa” al Societăţii Timişoara 2018, pentru Augustin Lazăr

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, va primi Premiul "Speranţa" al Societăţii Timişoara pe anul 2018, iar ministrul Justiţiei, Tudorel Toader – Premiul "Secera şi Ciocanul", în cadrul unei festivităţi ce are loc vineri, la Biblioteca Centrală Universitară "Eugen Todoran".

Invitat special va fi Ana Blandiana, laureata Premiului "Speranţa" al Societăţii Timişoara pe anul 1999, precizează preşedintele Societăţii Timişoara, Florian Răzvan-Mihalcea, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Societatea Timişoara premiază în fiecare an personalităţi, instituţii şi proiecte civice pentru curaj, consecvenţă şi abordarea responsabilă a unor teme majore din societatea românească, precum şi pentru promovarea valorilor europene în arhitectura instituţională a României.

Astfel, la 29 de ani de la lansarea Proclamaţiei de la Timişoara, Societatea Timişoara reafirmă principiile şi valorile în care a crezut şi pentru care a luptat de la început.

De asemenea, Premiul "Ion Monoran" va fi acordat filosofului Mihai Şora, iar Premiul "Oscar Berger" va fi decernat jurnalistului Cristian Pantazi.

Trofeele care însoţesc premiile sunt opera artistului Ioan Nemţoi.

De-a lungul timpului, Societatea Timişoara a acordat premii unor nume de rezonanţă ale societăţii civile care au desfăşurat activităţi susţinute pentru democratizarea României postdecembriste, printre care Corneliu Coposu, Ana Blandiana, Ticu Dumitrescu, Regele Mihai, Grupului de Studiere a Arhivelor Securităţii sau Asociaţiei Apador CH. AGERPRES / (AS – autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă, editor online: Anda Badea)

Sursa: Agerpres

Publicat în Fără categorie