* Preşedintele Klaus Iohannis a trimis o scrisoare preşedinţilor partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlament, prin care îi invită la consultări joia şi vinerea viitoare, la Palatul Cotroceni, pe tema situaţiei din Justiţie, a informat Administraţia Prezidenţială. Potrivit sursei citate, joi, sunt invitaţi la consultări de la ora 15,00 reprezentanţii Partidului Naţional Liberal; de la ora 16,00 – ai Uniunii Salvaţi România; de la ora 16,45 – ai Partidului Mişcarea Populară; de la ora 17,30 – ai Uniunii Democrate Maghiare din România; de la ora 18,15 – ai Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale. Vineri sunt invitaţi la consultări de la ora 11,00 reprezentanţii Partidului Social Democrat şi de la ora 12,00 – ai Alianţei Liberalilor şi Democraţilor.
* Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat că nu va merge la consultările de la Cotroceni de săptămâna viitoare cu preşedintele Klaus Iohannis pe tema situaţiei din Justiţie, dar de la partid va fi prezentă o delegaţie.
* Procurorul general Augustin Lazăr a respins afirmaţiile că ar fi dispus sancţionarea disciplinară a unui deţinut de la Penitenciarul Aiud şi susţine că drama unor foşti deţinuţi politici este folosită de persoane interesate pentru denigrarea sa, în contextul în care şi-a depus candidatura pentru un nou mandat la conducerea Parchetului General.
* Numărul total de cetăţeni cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral la 31 martie este de 18.949.141, cu 11.883 mai mulţi faţă de ultima informare publică realizată de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), pe 28 februarie, când figurau 18.937.258 de alegători.
* Un număr de 43 de cazuri de rujeolă au fost confirmate în şase judeţe şi în Bucureşti, în perioada 1 – 5 aprilie, potrivit datelor Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, publicate pe site-ul Institutului Naţional de Sănătate Publică. AGERPRES/(autor: Georgiana Tănăsescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Sursa: Agerpres