Alba: Percheziţii într-un dosar de fals informatic; ar fi fost eliberate ilegal adeverinţe de atestare a vaccinării anti-COVID-19

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba efectuează joi două percheziţii domiciliare în judeţul Cluj, la persoane bănuite de fals informatic, care ar fi accesat o platformă naţională de evidenţă a vaccinărilor şi ar fi eliberat adeverinţe care atestau, în fals, vaccinarea anti-COVID-19, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES.

"Din cercetări a rezultat că, la data de 28 iunie a.c., o persoană ar fi accesat registrul electronic de evidenţă a vaccinărilor al unui centru din judeţul Alba şi ar fi eliberat mai multe adeverinţe, care atestau, în fals, vaccinarea efectivă la acel centru de vaccinare, a mai multor persoane, care nu au fost vaccinate în locaţia respectivă", se menţionează în comunicatul IPJ Alba.

O persoană urmează să fie condusă la sediul poliţiei, iar alte 10 persoane vor fi citate, pentru audieri, mai precizează sursa citată. AGERPRES / (AS – autor: Marinela Brumar, editor: Marius Frăţilă, editor online: Irina Giurgiu)

Sursa: Agerpres